Solidar cu mine insumi!

Arestarea Micului Mogulas face de cateva zile rating-uri uriase la televizor si creste traficul in on-line, pentru orice publicatie de doi lei. Daca mai pui la socoteala si decizia CSAT, prin care presa este asociata cu o organizatie terorista care strica imaginea institutiilor statului si-i deranjeaza somnul tihnit lui Basescu, avem imaginea perfecta a unui dezastru anuntat. “Greii” presei cer solidaritate impotriva inamicului ce vrea cu orice pret sa puna botnita la pix. Mi se pare corect, asa in plan teoretic. Dar cine cu cine sa se solidarizeze? Reporterul de rand cu redactorul-sef si cu directorul de ziar? Intreb si eu. Aud ca la Cancan, dupa ce in toamna anului trecut Radu Budeanu i-a lasat pe ziaristi fara carti de munca, acum le mai taie si din drepturile de autor (ca sa nu mai spun ca acum poate sa dea pe oricine afara dupa placul inimii sale grase si urate). Alte trusturi media isi concediaza “lucratorii” fara drept de apel, in mod abuziv. Dupa ce ani de zile “palmasii” de prin redactii au fost platiti la limita subzistentei, in timp ce sefii cei mari primeau prime babane pentru incompetenta si-si faceau concediile prin locurile cele mai exotice ale planetei acum se cere solidaritate. Mai sa fie? Sorin Rosca Stanescu, oho, latra la OTV, imediat dupa arestarea lui Dan Diaconescu si invoca acest deziderat. Cine sa fie solidar cu el? Ziaristii de la Ziua, care acum sunt pe drumuri si care risca sa ramana fara case pentru ca nu si-au platit ratele de mai bine de juma’ de an? Ziaristii care au muncit ca sclavii pe plantatia de pe Ion Campineanu, pentru a “sapa” dupa informatii compromitatoare despre diversi, ca ulterior “Ciripoi” sa le foloseasca pentru a mai stoarce un ban “cinstit” din publicitate? Intreb si eu. Cine sa fie solidar cu CT Popescu? Jurnalistii ziarelor colorate sau de la OTV pe care acesta ii numeste niste dejectii ale breslei, niste mizerii, niste rusini? Intreb si eu? Sa fie solidari reporterii de tabloid cu cei de quality? Cine cu cine sa fie soldiar?

Sa fiu astazi ziarist, eu nu as fi solidar decat cu mine insumi si cu siguranta solitar. Presa, dragii mei, si-a cantat singura prohodul! Orice ati spune voi.

P.S. Si cititi aici o mostra de imbecilitate a Guvernului care ii imbogateste pe sefii din redactii. Pai cum sa fii solidar cu ei?

 

Bubulina

Două zile am fost plecat din Bucureşti. Niscai treburi în provincie.  În discuţiile de circumstanţă pe care le-am purtat cu diverşi am constatat că propaganda băsistă funcţionează perfect. Înfricoşător de perfect. Oamenii, foarte mulţi, sunt convinşi de faptul că ceea ce face astăzi acest guvern e o tăiere a răului din rădăcină, că măsurile bocciene au rolul de a restabili ordinea într-o Românie prăduită ani la rând de toţi cei care au fost la putere. Şi li se pare firesc să suporte consecinţele, chit că au bani mai puţini în portofele, doar ca ţara să redevină ce a fost odată. N-am înţeles ce, că se pare, aici, propaganda nu a fost foarte explicită. Nici nu m-am obosit să mai combat aşa ceva. Dialogul este exclus. Orice opinie contrară te face din start simpatizantul mogulilor şi sigur ai ceva legături cu firmele lui Patriciu. Printre cei care s-au transformat în fanatici (fani) ai acestui trend pdl-ist se află şi foarte mulţi, dar foarte mulţi pensionari. Surprinzător nu? Privind la ei, în minte mi-au venit nişte imagini dintr-un film alb-negru de demult (Mitrea Cocor). Nişte ţărani, rupţi în coate şi cu maţele ghiorţăind de foame, susţineau înflăcărarea activiştilor comunişti în lupta lor cu burghezo-moşierimea.  Distrugerea unei naţiuni nu se poate face fără susţinerea maselor. Asta se întâmplă astăzi. Când Emil Constantinescu spunea că a fost înfrânt de sitem, mulţi au râs de el, l-au luat în balon. Din păcate, sistemul la care făcea referire fostul preşedinte a înfrânt nu numai un sef de stat ostil ci o ţară întregă. Ne-a înfrânt pe toţi. Şi în minte îmi vine o altă imagine de film. Tot alb-negru. E vorba de „Zorba Grecul”. Şi nu e secvenţa cu dansul pe plajă ci una mult mai tulburătoare. Aia în care Bubulina e pe moarte, nu mai e nici un dubiu în privinţa asta, iar babele satului află şi se năpustesc în casa femeii, nu să o petreacă pe lumea cealaltă, nu să o ajute ci să o jefuiască. Nişte străini, Alexis Zorba (Anthony Quinn) şi Basil (Alan Bates) privesc terifiaţi către băbuţele cu năframe negre ce-şi înfig ghearele în dantelurile fostei amante de amiral englez. Muribunda nu poate privi şi-şi întoarce ochii de la dezastru. Asa văd eu România de azi, în rolul Bubulinei. Cine sunt babele cu năframe negre? Imaginaţi-vă singuri.

P.S. N-am gasit secventa la care fac referire in text si am pus-o pe cea cu dansul. Pana la urma si asta e emblematica pentru noi. In loc sa protestam cu adevarat, noi dansam…

 

Omul Fără Chip e mai cool decât cel real

Deşi în viaţa cu „faţa la vedere” am aceleaşi opinii ca cele exprimate pe acest blog, omul fără chip e mai interesant şi apreciat decât cel real. Mi-o spun prietenii care nu ştiu că eu scriu pe acest blog dar îl citesc. Încep să-mi invidiez varianta virtuală. Dacă va avea prea mult succes va trebui să-l ucid, nu de alta dar nu ştiu să reacţionez atunci când eu sunt mai bun ca mine?! Cum vine asta? Poate ma lamureste cineva.

 

We are the Champions, my Friend…

Azi, el face o varsta…Noi ne cunoastem de mai bine de 15 ani…Cred eu ca in tot timpul asta am inteles ca sunte prieteni…Daca ar fi sa ne apucam de povestit, va garantez ca blogul asta ar exploda ca audienta…Nu-i cazul!…La Multi Ani! Prietene…si stii:

 

Bătaia e ruptă din Rai

Răscoala Spartanilor cu placă dentară; Foto: Jurnalul National

Sunt unii inteligenţi care susţin, zilele astea, că o răzmeriţă nu face bine la tenul României. Sunt sigur că nu. Europa a depăşit demult stadiul acesta de a rezolva problemele, deşi şi pe la ei vulgul mai dă în clocot de atâta bine (vezi revoltele din Paris, 2005). Ce uită aceşti academicieni cu boxerii pătaţi de rahat e că nici răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, de exemplu,  nu a rezolvat problema ardelenilor dar le-a arătat nemernicilor de grofi că acolo vieţuieşte un popor şi nu o populaţie. Din când în când, tagma conducătorilor, atunci când se transformă în tâlhari la drumul mare şi uită că rostul lor e cel de a-i apăra pe sărmani, merită să fie altoiţi, nu cu vorbe, ci cu parul pe spinare. Şi atunci când tu, minte luminată, te apuci să tai din indemnizaţia celui care şi-a lăsat bucăţi de trup prin munţii Tatra ca tu să ai o Patrie, înseamnă că ai uitat ce înseamnă roşul de pe Drapel şi meriţi o corecţie. Mulţi dintre moşii ăia „plătiţi” de PSD care au atacat Cotroceniul cu paporniţele aveau decoraţii în piept şi asta ar trebui să le dea de gândit „academicienilor”, înainte de a scoate pe gură băşini inteligente. Nu există un moment prielnic pentru o răscoală, ea vine atunci când vremurile sunt chiar tulburi.

 

De ce nu e tabloidul de căcat

Larry Flint

Libertatea de expresie nu înseamnă libertatea gândului pe care îl iubeşti, ci a gândului pe care îl urăşti, pe care îl urăşti cel mai tare. – Larry Flint, fondator Hustler

Mă refer la tabloid, în general, şi nu la Libertatea, Click sau Cancan. Încep prin a spune că trăim într-o societate care pune un preţ enorm pe imagine şi mai puţin pe conţinut. Marketingul e o nouă religie. Se vinde în draci orice atâta vreme cât e orice-ul ăsta e împachetat cum trebuie. Vedete de televiziune, cinema, sportivi, politicieni, scriitori, ştiri, show-uri TV, măncare, orice. Băieţii din spatele acestor produse nu sunt nişte neica-nimeni cu patru clase şi apetenţă pentru vomă. Nu, au şcoală nene, masterate, ştiu carte multă şi ştiu să manipuleze informaţia. Atăzi, dacă vrei să ieşi în spaţiul public şi nu ai în spate un tip dintr-ăsta sau o echipă eşti din start sortit eşecului. Pentru că fără ei lumea o să vadă din prima că ai coşuri pe faţă, o să afle cu rapiditate că la 20 de ani erai campionul onaniei în facultate sau că brânza pe care vrei să o vinzi e doar mucegai. Bun. Consumatorul este o ţintă pentru toţi agenţii de vânzări. Din toate părţile acesta e bombardat de reclame strălucitoare, promisiuni fantastice, pliante colorate, i se vinde o viaţă de vis. Toţi îi vor banii. Consumatorul suportă zilnic un atac furibund asupra portofelului său, până la ultimul cent. Şi cumva trebuie să se apere. Singura lui posibilitate este prin informare. Mass-media joacă acest rol… Fac o scurtă paranteză. Presa, televiziunea nu au un rol educativ, în sensul în care modelează fundamental caracterul unui individ. Asta e o gogoriţă pe care o servesc profesorii prin facultăţi şi în care cred unii ziarişti care confundă noţiunile. Educaţia se face acasă, în primii ani de viaţă şi în şcoală. Acolo, omul dobândeşte cunoştinţele trebuincioase supravieţuirii sale…Sper că m-am făcut înţeles până aici. Tabloidul, mie îmi place varianta hard, vine să demoleze imagini perfecte. Tipele alea bine din reclamele cu parfumuri pentru doamne sunt prinse de paparazzi cu nasul în cocaină, rupte în două de alcool, pişate, neepilate, umane. Imaginea perfecţiunii şi dorinţa de a o atinge duce la drame teribile în lipsa informării. Ştirile cu puştoaice care, prin înfometare, au visat să arate ca modelele de pe podiumurile de modă şi, în schimb, au ajuns în comă la spital ori, mai rău, în mormânt, apar constant în prime-time. Secvenţele porno cu politicieni prinşi cu mădularele învârtoşate de „putere” şi îndesate în cururile asistentelor ori ale aspirantelor la funcţii în stat, fac deliciul vulgului. Tabloidul vine să scoată căcatul de sub preş, acolo unde a fost el aruncat de băieţii ăia deştepţi, cu studii în marketing şi strategii de comunicare. Presa „quality” face, uneori, acelaşi lucru doar că foloseşte un limbaj diferit. Cel suportat de deontologi şi oamenii „fini” care poartă batista îmbibată cu parfum, în caz că-i trăznesc mirosurile prea tari ale lumii reale.

Recomandare. Treceţi şi pe la Simona Ionescu pentru că, astazi, a mai scos din tolba cu amintiri o poveste cu ziarişti.

 

Guvernul maimuţelor

Nu’s credincios din cale-afară însă asta nu mă opreşte să citesc diverse chestii religioase. Printre cărţile pe care le-am lecturat s-a numărat şi “Jurnalul Fericirii” al lui Nicolae Steinhard. Acest OM a găsit, din punctul meu de vedere, răspunsul la o întrebare care ne macină astăzi pe mai toţi. Pentru că, nu mai ştiu cine, la întrebat ce crede el despre teoria lui Darwin (evoluţionismul) Sfântul de la Agapia a răspuns (citarea mea e aproximativă): Cine crede că se trage din maimuţă, se trage din maimuţa iar cine crede că este creaţia lui Dumnezeu, este creaţia lui Dumnezeu! Ce a uitat Steinhard să pomenească este faptul, că dincolo de ideea că ăştia, care cred că vor stăpâni lumea, cândva, într-un plan filosofic şi, poate real, aşa cum le-a promis Isus, în răstimp, pe pământ frâiele destinelor lor sunt ţinute de urmaşii maimuţelor. Pentru că nu-i poţi numi altfel pe cei care îşi bat joc de tot ceea ce are legătură cu umanitatea. OAMENII sunt înzestraţi (vezi explicaţia cuvântului) şi cu milă, compasiune, înţelegere faţă de semenii lor. Ori când vezi, astăzi, un Guvern care e mânat în “luptă”  numai de ură, nu poţi să crezi decât că-i alcatuit din maimuţe. Când se vor trezi oamenii? Vă spun eu: în România niciodată! De altfel eu cred că ei au şi părăsit aceste meleaguri şi aici a rămas o subspecie de babuini, care, repetitiv, o dată la patru ani îşi fut norocul la vot.

Nicolae Steinhardt (n. 29 iulie 1912 – d. 30 martie 1989) a fost un scriitor, publicist, critic literar şi jurist român, originar din Pantelimon, judeţul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creştină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, îşi va lua numele de fratele Nicolae, şi se va călugări după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituţional.

P.S. Puteam să scriu mai fain, însă n-am avut rabdare. Mi-a venit repede şi aşa am livrat-o. Nu-s gazetar să periez texte şi nici talentu’ nu mă dă afară din casa.

 

Moartea nu vine gratis

Trăim într-o Românie populată de vreo 22 virgulă ceva de milioane de entităţi, hai 23. Dintre aceste entităţi, că nu pot să le spun oameni (vă elucidez mai târziu cum e treaba cu maimuţa), vreo patru milioane sunt posesori de carte muncă. La final de lună, ăştia primesc leafă. Conform legilor acestei ţări, din leafa lor statul îşi ia partea, potrivit unui principiu, zice-se democratic. Eu mă limitez la faza cu „asigurările de sănătate”. Statul îşi trage banu’, lună de lună, pentru că aşa i-a ieşit lui în cărţi. Odată vei avea nevoie la spital. Şi când ajungi la reparat, la spital, primeşti service gratis. Aşa-i în teoria de căcat a Statului. Pentru că în parctică, primeşti, gratis de la stat, o bacterie, un virus, ceva, care te aruncă neprevazut de repede în groapă. Păi bă Boc, lua-mi-ai ghinionul în norocul tău…!…Nu mai bine te întorci tu la mă’ta acasă, ca să te ciocănească tac’tu în cap cu ouă şi ce i-o mai veni la îndemână, în loc să faci sluj in fata lui Băsescu? Te întreb cinstit. Ne laşi? Că nu mai vreau să plătesc impozit pe moarte!

 

Intr-un cer violet

Pentru toti suparatii!

 

Paul Radu Mircescu în faţa plutonului de execuţie

Paul Radu Mircescu, Foto: Andrei Pascu

Nu am gustat niciodată “Din Dragoste”, deşi emisiunea a făcut audienţe record şi a reuşit, la fiecare ediţie, să stoarcă tone de lacrimi căsnicuţelor cu băsmăluţă şi ochi vineţii de prin bătăturile cele mai îndepărtate ale României cablate RDS. Nici prezentatorul, Mircea Radu nu m-a dat pe spate. Mi se părea teatral în spatele zâmbetului donjuanist şi a privirii melancolice. Producţia s-a stins însa gazda emisiunii nu a sucombat. Dimpotrivă, omul şi-a tras blog sub pseudonim şi scrie. Astăzi i-am citit ultima postare şi am rămas uimit de felul în care işi împrăştie gândurile în on-line. Nu-s vreun mare specialist însă Mircea Radu are talent. Pentru că nu poţi numi în alt fel, maniera în care a ales să-şi exprime dezgustul faţă de kitsch-urile care i-au invadat existenta. În faţa unui ipotetic pluton de execuţie, fostul antenist face un exerciţiu de imaginaţie în care vizualizează “mediul” înconjurator. Nu o să folosesc citate ci vă recomand să citiţi “Aleluia”. Eu mă declar, de astăzi, fanul lui Paul Radu Mircescu. Respect Domnule!