N-am stat să ţin o evidenţă a actelor, legilor importante pe care distinsul Emil Boc şi le-a asumat, ca să zic aşa, guvernamental. O fi bine, o fi rău, nu sunt eu în măsură să judec astfel de lucruri.
Un premier care nu este ocolit de curaj!
Un singur lucru, de fapt două, mă neliniştesc pe mine puţin, după-amiaza când am timp să mă gândesc la cum merge ţara mea. În primul rând mă întreb, ca un necunoscător ce sunt, că dacă tot merge atât de bine chestia asta cu asumarea, nu mai văd rostul Parlamentului, care, după umilelele mele cunoştinţe, avea rolul de a trasa legile după care trebuie să facem una sau alta. Şi mă întreb, asemeni preşedintelui Băsescu, de ce naiba îi mai plătim pe oamenii ăştia, care oricum nu prea trec prin Casa Poporului. O soluţie ar fi reciclarea profesională, dar mă îndoiesc de faptul că parlamentarii s-ar înscrie bucuroşi la cursurile de bucătari pregătite de ANOFM. În fine. A doua nelămurire de după-amiază ar fi legată de asumare. Adică „asumarea guvernamentală”. Nu ştiu tehnic ce înseamnă, dar după denumire, pricep eu în mintea mea, că cineva, în cazul de faţă domnul Emil Boc (chiar nu-i înţeleg pe ziariştii care îşi permit să ia la per-tu un demnitar al statului român) îşi ia asupra lui toate câte decurg din asumare. Până aici un gest de mare curaj din partea domnului premier al României şi ar trebui lăudat sau, cel puţin, remarcat pentru acest lucru. Dar, pentru că am un dar, dacă iese prost? De exemplu asumarea pe Statutul Minorităţilor. Mulţi dintre români nu ar fi de acord ca cele trei judeţe (alea care ar trebui sa formeze Tinutul Secuiesc) să fie cumva independente de restul ţării. Aşa aud eu, sâmbăta când sunt nevoit să stau la coadă la Billa. Şi dacă acest lucru se întâmplă şi se întâmplă, Doamne Fereşte vreo nenorocire similară celei petrecute la Târgu-Mureş, la începutul anilor ’90? Cine o să plătească. V-am spus, după denumire, mi se pare că dacă îşi asumă aceste lucruri, domunul Boc o să şi plătească dacă iese prost. Aşa o fi?
